UBLO este visul nostru, viața noastră, familia noastră.

Salutare Simona, salutare Decebal! Ce a mai făcut copilul vostru, Ublo, de la începutul acestui an, de când ne-am auzit ultima oară?
SIMONA: Dacă sfârșitul anului trecut, dar și primele două luni ale acestui an ne-au prins lini de entuziasm și planuri noi, ei bine momentul în care s-a declarat starea de urgență ne-a tăvălit, la propriu și la figurat, pe toți.
DECEBAL: Sex fără voia noastră, am fost violați!

Văd că Ublo are deja o surioară aromată, parfumată, în cafeluță deghizată 🙂 Este copil de pandemie sau un proiect mai vechi?


SIMONA: Decebal este în măsură să vă răspundă cel mai bine, el a fost inițiatorul proiectului. Proiect care sincer s-a potrivit mănușă acestei perioade.
DECEBAL: Coffee shop-ul este un proiect mai vechi, la care visam de ceva vreme dar pe care îl tot amânam. Restricțiile impuse în starea de urgență ne-au obligat însă să ne reinventăm, iar acest lucru trebuia să se întâmple într-un timp foarte scurt, căci eram responsabili de multe vieți. Nu puteam sta cu mâinile în sân, plângându-ne de milă. Sincer, coffeeshop-ul a ajutat enorm la menținerea restaurantului. Deși era la început, deși nu avusese timp să arate ce poate, a avut o putere suficient de mare încât să susțină bistro-ul. M-am tot gândit cât de bine-venită a fost această idee, căci în acel context oamenii aveau nevoie de un sprijin emoțional, aveau nevoie să se lege de mici ritualuri sau mai bine-zis să
nu renunțe chiar de tot la ce îi face să se simtă bine. Ritualurile creează sentimentul siguranței. Iată, cafeaua noastră își găsise menirea. Să bucure, să spună povestea. De fapt să ducă povestea mai departe.

Apropo de emoții, ce sentimente v-au încercat la declanșarea stării de urgență?
SIMONA: Inițial ne-am speriat și noi ca toată lumea din jurul nostru, după care am închis o săptămână, am golit toate frigiderele, tot ce aveam și urma să expire, am aruncat toate
sosurile, am curățat bucătăria, sala, … tot… nu am știu cât timp va dura și ce vom face. După această săptămână eram la o plimbare prin cartier împreună cu copiii, și am avut plăcută surpriză să vedem că toate coffee shop-urile din zonă, ce funcționau în regim de to go, erau deschise. Împreună cu Decebal am luat atunci decizia să deschidem și noi doar
cafeneaua. Și am făcut-o!


Cum ați funcționat în ultimele luni?
DECEBAL: Din fericire, așa cum spuneam și mai sus, am fost suficient de inspirați încât să ne adaptăm perioadei, nevoilor oamenilor, motiv pentru care în ultimele luni am funcționat la fel cum am făcut-o și în ultimii 2 ani. Aceeași dedicare și muncă am depus-o și în cazul cafenelei, am oferit servicii de calitate, produse de calitate, oamenii au aflat repede de noi, ne-au cerut mâncare în regim de take away, ne-au întrebat dacă facem și delivery, iar acesta a fost momentul în care am început să chemăm o parte din personal înapoi la muncă. Am implementat meniul zilei, adaptat la cerințele oamenilor, atât ca și gust, calitate, cât și financiar. Am făcut un meniu în care clienții să își poată combina o supă și un fel principal, în așa fel încât să aibă parte de diversitate, dar să fie totodată și un meniu care să ne permită nouă să ne descurcăm în condițiile date. Când s-a ridicat starea de urgență și am putut funcționa ca și terasă, am achiziționat și mai multe plante și am făcut în așa fel încât să respectăm și regulile, să protejăm oamenii, dar să arate și frumos. Acum arată senzațional și este și funcțional. Oaspeții noștri au apreciat acest lucru și ne-au încurajat în acest demers.

Ce v-a motivat să nu renunțați?
Să renunțăm? Noi? Niciodată. Așa cum spuneam prima dată, UBLO este visul nostru, viața noastră, familia noastră, credința noastră și, cel mai important pentru noi, este materializarea visului părinților noștri prin mâinile noastre. Nu vom renunța niciodată!


Care a fost cel mai greu moment?
Cel mai greu moment a fost în prima săptămână, când a trebuit să închidem, să lăsăm oamenii pe tușă, să strângem tot, era trist…


Dar cel mai plin de satisfacții?
Acesta! Suntem aici! Lucrăm la reîmprospătarea meniului, domnul Chef Lazăr a venit în echipa noastră full time, suntem în echipă completă. Povestea merge mai departe ca vântul din Vama Veche.
Chiar dacă a fost o perioadă tulbure am avut plăcuta surpriză să cunoaștem oameni frumoși, oameni care nu ne vizitaseră niciodată înainte de pandemie. Ei s-au bucurat că ne-au descoperit, iar pe noi asta ne-a motivat să reînviem ca pasărea Phoenix. Știu că vă îmbunătățiți permanent.


Ce noutăți aveți în meniu?
Da, așa este. Încercăm mereu să aducem ceva nou, să facem și mai bun și mai bine. Așadar venim cu surprize atât la băutură, cât și la mâncare. Am implementat aceeași cafea single original și în bistro, meniul de vinuri este extins, iar la mâncare am păstrat conceptul din perioada stării de urgență, doar l-am reinterpretat business lunch, fiind de luni până vineri în oferta noastră. La meniul a la carte avem preparate și produse noi .


Cât de pregătiți vă simțiți acum, comparativ cu luna martie, în cazul
unei noi stări de urgență?

Starea de urgență ne-a prins fără un site, fără posibilitatea de a face comenzi online și fără delivery. La asta lucrăm acum, aici am discutat și cu personalul și vom dezvolta mai mult free delivery, asigurat de noi și de personalul nostru, în cazul unei noi stări de urgență.


Cum vedeti Ublo în viitor?
Dezvoltându-se! Reinventându-se! Franciza….de ce nu?
Cofetărie alături de chef Lazăr. Este un visător, un om serios și muncitor.
Putem face multe împreună. Ușor… ușor…
Asta știm să facem și facem bine și nu ne va opri nimic.


Eu vă mulțumesc pentru timpul acordat și vă doresc din tot sufletul să vă păstrați mereu optimismul și să rămâneți la fel de fideli visului vostru.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *